Parastasul de 40 de zile după moarte, numit si parastas de 6 săptămâni, este o tradiție de mare insemnatate pentru religia ortodoxă. Alaturi de pomana de 40 zile.
Numărul 40 are o semnificație specială pt. tradiția creștină, fiind asociat cu perioada care a trecut din momentul morții lui Iisus până la Înălțarea Sa la Ceruri.
Astfel, parastasul de 40 de zile marchează momentul în care sufletul defunctului se înalță și el de pe pământ la Ceruri, alături de Hristos.
Acest parastas e considerat unul dintre cele mai importante obiceiuri funerare la creștinii ortodocși. Urmatorul in ordinea importantei ar fi parastasul de 1 an (12 luni), urmat de parastasul de 7 ani.
Se crede că sufletul celui decedat se află într-o stare de confuzie. Si n-ar fi inca pregatit sa paraseasca complet locurile pamantesti. Avand pt. asta nevoie de acte milostive și rugăciuni din partea celor dragi care traiesc.
Doar asa ar putea sa regaseasca calea spre Dumnezeu și să se pregătească pentru Judecata Particulară.
Cele mai importante slujbe de pomenire sunt de 40 zile, de 1 an si de 7 ani de la moarte.

Pentru a-l pregăti, membrii familiei, rudele și prietenii celui decedat se adună pentru rugăciuni și acte milostive. Scopul fiind iertarea păcatelor celui plecat din asta lume.
De asemenea, familia sau prietenii pot face donații in bani sau lucruri către biserici sau către cei nevoiași. Din partea celui decedat, pentru a-l ajuta să-și îndeplinească datoria de milostenie. Slujba are loc de obicei la biserica unde a avut loc botezul răposatului. Sau cea unde a avut loc înmormântarea.
În timpul ceremoniei, preotul citește rugăciuni speciale. De asemenea, se oferă apoi mâncare și băutură celor prezenți.
Judecata Particulară a Sufletului: Cand are Loc?
Pomenirea de patruzeci zile reprezintă o slujbă religioasă creștin-ortodoxă care se oficiază în memoria celor care au murit.
Potrivit credinței noastre ortodoxe, după moarte, al nostru suflet trece prin mai multe etape.
Prima este cea a Judecății Particulare, unde sufletul este judecat de Dumnezeu pentru faptele sale bune si rele.
Acesta este un moment crucial pt. viața de dincolo a sufletului. Pentru ca acum e decis locul unde va rămâne până la Judecata de Apoi.
Dupa cum am mentionat anterior, în zilele după moarte, “adormitul” se află într-o stare confuza. Fiindu-i extrem de greu sa paraseasca locurile pamantesti ca sa gaseasca calea către Dumnezeu.
Prin intermediul slujbei parastasului, rudele și prietenii celui decedat îi pot oferi ajutorul necesar sa-si gaseasca calea, eventual chiar sa ajunga în Rai.
Slujba de la biserică este oficiată de un preot. Prin rugăciuni, psalmi și aprinderea de lumânări. Plus tămâiere.
În timpul slujbei, se roagă pentru mantuirea sufletului raposatului cerandu-se iertare Domnului pentru păcatele sale.
Prin urmare, slujba parastasului de 40 de zile este o slujba extrem de importantă pt. credința si chiar biserica ortodoxă. Ajutand intr-un fel similar sufletul celui “adormit” să ajungă în rai.
Cum ne pregătim pentru pomenirea morților de 40 de zile
Postul este o perioada de pregătire si purificare a sufletului. Asa ne pregătim noi romanii ortodocși sufletele pentru întâlnirea cu Judecătorul: prin post, rugăciuni și milostenie.
Rugăciunea este esențială în această perioadă. Ne rugăm pentru odihna sufletului persoanei dragi dar și pentru sufletele noastre. Rugăciunile celor vii pot ajuta foarte mult sufletele celor plecați. Si ne rugăm sa primim îndrumare, putere inclusiv pentru noi înșine în această perioadă de doliu și reflecție.
Milostenia, sau faptele caritabile, reprezintă, la randu-le, o parte importantă a parastasului.
Dând pomană nevoiașilor, ne exprimăm compasiunea pentru oamenii care suferă.
Această compasiune ne purifică propriile noastre suflete. Ceea ce ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Chiar mici fapte caritbile și generoase savarsite in aceasta perioada pot avea mari beneficii spirituale in viata urmatoare.
Plus ca ne mai purificăm sufletele si prin post. Care ne ajută să ne concentrăm mintea asupra lucrurilor spirituale, nu pamantesti cum facem in mod obisnuit.
Este totodata un sacrificiu care onorează memoria celor dispăruți. Unii dintre noi pot tine un post extrem de strict. Pentru alții, este mai potrivit un post de la anumite tipuri de alimente, cum ar fi carnea sau lactatele.
Fiecare credincios trebuie să discearnă ce nivel de post este potrivit pentru propria condiție spirituală ori sanatate fizica.
Prin rugăciune, acte milostive și post, ne pregătim si noi. Ca ale noastre suflete sa fie judecate, sperand ca vor fi găsite vrednice sa primeasca viața veșnică alaturi de Domnul si Mantuitorul nostru.
Soarta sufletelor noastre și a sufletului persoanei dragi plecate depind de efortul pe care îl facem zilele astea.
Cu harul și mila lui Dumnezeu, sperăm să fim numărați printre cei drepți în ultima zi.
Parastas de 6 săptămâni, pomenire si memorial
Parastasul de 40 de zile ne permite să ne adunăm din nou împreună, ca o comunitate, pentru a ne aminti persoana draga. Ne rugăm pentru odihna sufletului acesteia și pentru mângâierea celor îndoliați.
Slujba este adesea ținută la mormânt. Aici cei îndurerați vor aduce flori pentru a-l onora pe cel plecat. Comemorarea ne oferă șansa unui ultim rămas bun și incheierea doliului.
Prin onorarea acestor tradiții milenare, păstrăm vie memoria celor dragi nouă. Deși au plecat din aceasta lume, continuă să trăiască prin noi. Credința noastră ne dă speranța că vom fi din nou împreună traind viața veșnică.
Ce este necesar la parastasul de 40 zile?
Pomenirea și pomana de 40 de zile pot fi organizate acasa sau la biserică. în funcție de preferințele familiei sau numărul persoanelor invitate.
Mai recent, multe familii aleg să organizeze masa de pomenire intr-un restaurant. Care oferă meniuri speciale pt. parastase sau pomeni.
Cel mai usor e sa apelam la firme de pompe funebre, care colaboreaza cu asemenea restaurante. Foarte apreciate unele dintre ele.
Pregătirea pentru pomenirea de 40 de zile implică o serie de ritualuri și cerințe specifice.
Foarte important e să se stabilească data exactă a ceremoniei. Aceasta este calculată începând din ziua cand moartea l-a luat pe cel drag dintre noi.
Daca nu e posibil să se țină ceremonia exact în a 40-a zi, este recomandat să se facă mai devreme.
Planificarea include mai multe etape.
Ce duci la biserică la parastasul de 40 zile:
- Discutat cu preotul din timp despre parastas.
- Pregătirea pomelnicului cu numele persoanei dispărute, eventual nume ale altor membri ai familiei decedați.
- Icoana care i-a fost pe piept decedatului la slujba de înmormântare.
- Lumânări.
- Colivă.
- Vin roșu și un colac mare, rotund plus două prescuri. Colac din care preotul va rupe o bucată pe care o va așeza pe icoană. Și din care va împărți rudelor decedatului.
- Haine pt milostenie.
Ce se duce la cimitir la parastasul de 40 zile:
- Crucea care va fi ridicată (cea din lemn e lasata sa putrezeasca pe mormant). Se poate face si la un an de la deces.
- Flori sau aranjamente funerare pentru înfrumusețarea locului de veci
- Vas cu apă curată
- Busuioc
- Lumânări
- Tămâie
- Colivă și puțin vin
Dacă pomenirea se organizează acasă, familia va pregăti un meniu special invitaților. Acesta poate include aperitive, ciorbă, un fel principal cu garnitură, desert, vin și apă.
Mâncarea va fi de post sau dulce. Dupa cum e ziua respectivă.
Ce se dă de pomană și cum se organizează parastasul de 6 saptamani?
Pomana are o deosebita importanta la parastasul de 40 de zile. Familiile obișnuiesc să dea de pomană mâncare, haine și încălțăminte, prosoape. Ori lenjerie de pat, sau obiecte de uz casnic.
Acestea sunt adesea distribuite ca pachete, cu farfurii, pahare, vase etc. Intr-un anumit număr: sase, doisprezece sau douăzeci și patru. Dupa obiceiuri, tradițiile locale ori posibilitățile familiei. Caci biserica nu stipuleaza un numar.
Hainele date de pomană sunt mai intai binecuvântate de către preot printr-o rugăciune din Molitfelnic.
Rolul si importanta milosteniei la parastasul de 40 de zile
Ca comunitate, cunoaștem importanța milosteniei din timpul acestei perioade. Milostenia sau donațiile caritabile sunt menite să onoreze memoria persoanei dragi și sa contribuie la usurarea sufletului. Nu ani sau decenii, ci secole intregi, pomana a fost parte integrantă a tradițiilor de comemorare și înmormântare în România.
Donatiile banesti, alimentare sau de alta natura acționează ca o rugă de mijlocire pentru cei mai puțin norocoși . Este un act altruist care ajută la alinarea suferinței celorlalți în această viață, aducând în același timp beneficii sufletului celui plecat în viața următoare.
În această perioadă dificilă, milostenia ne oferă ocazia sa onoram viața și memoria celui pierdut. Putem face donații către organizații caritabile și cauze care au fost semnificative pentru “cei adormiti”. Sau putem ajuta sprijinindu-i pe cei nevoiași din comunitatea noastră locală.
Orice act generos, indiferent daca-i mare sau mic, va contribui hrănind sufletului celui plecat spre viața veșnică.
Pentru a comemora persoana dragă, sugerăm donații caritabile în locul florilor. Cum ar fi:
- Donarea de alimente unei asociatii de voluntari, dacă persoana dragă a dedicat o parte din viața sa ajutându-i pe cei saraci.
- Contribuirea cu fonduri pentru un adăpost de animale, dacă decedatul iubea animale.
- Donarea de cărți, materiale didactice sau rechizite pentru elevii unei scoli rurale subfinanțate, etc.
- Donarea de masti chirurgicale unui spital la care regretatul si-a petrecut jumatate din viata ca asistent medical.
În timp ce găsim consolare că sufletele celor dragi s-au înălțat la Ceruri, faptele milostive permit să îi onorăm într-un mod semnificativ. Donațiile noastre ajută la continuarea lucrului bun pe care ei l-au apreciat cat au trait, plus ca ii si hrănesc sufleteste pe drumul lor spre Veșnicie.
Milostenia oferă veșnic dragoste și amintire.
Semnificatie Pachete Parastas 40 Zile
Multe firme de servicii funerare din Bucuresti si Ilfov ofera pachete alimentare din partea restaurantelor cu servicii de catering pentru parastase, pregatind si coliva plus alte alimente ritualice.
Pachetele sunt concepute sa ușureze povara familiei zilele astea dificile, oferindu-le sprijin și ajutor în organizarea ceremoniei.
Intrebari Frecvente
Există numeroase tradiții și obiceiuri asociate cu aceasta comemorare. Iată câteva dintre cele mai comune:
Câți colaci se fac la pomană la parastasul de 6 saptamani?
Numărul colacilor făcuți pentru pomană si parastasul despre care vorbim variaza, dar frecvent se fac minim 3 colaci, simbolizând Sfânta Treime. In stransa legatura cu obiceiurile locale și posibilitățile financiare, se pot face mai mulți colaci de pomana, care ulterior sunt împărțiți celor prezenți la slujbă.
Unele familii aleg să ofere o masă completă sau o recepție după slujba, ca un act caritabil ori amintire.
Coliva, pâinea binecuvântată și vinul sunt menite să fie ofrande aduse lui Dumnezeu în numele sufletului plecat. Pâinea îl semnifică pe Hristos ca “pâine a vieții”, iar vinul simbolizează sângele Său. Prin împărtășirea acestor daruri binecuvântate, cei îndoliati se roagă ca persoana iubită să găsească odihna veșnică întru Domnul.
Pentru familie, tradiția plina de semnificație poate contribui la alinare sau confort în această perioadă indoliata dificilă.
Cum se întocmește pomelnicul parastasului de 40 de zile?
Pomelnicul trebuie să conțină numele celui decedat, data decesului și numele rudelor sau prietenilor care doresc să fie incluși în rugăciune. Acest pomelnic este dat de catre familie preotului pentru ca raposatul sa fie comemorat la Sfânta Liturghie. Cum a fost pomenit si in Sfintele Liturghii vreme de 40 de zile dupa deces, la sărindar.
De ce tradiția cere sa nu se mearga in cimitir toate zilele astea 40 dupa deces?
Este o tradiție care prevede ca rudele apropiate să nu meargă la cimitir in acest timp. Motivul constă în dorinta de a proteja sufletul celui decedat de un eventual contact intens cu persoanele dragi. Care ar putea împiedica succesul acestuia de a se desprinde de locurile pamantesti si a gasi calea spre Dumnezeu.
Ce haine se dau de milostenie?
Familia celui decedat este încurajată să doneze hainele pe care acesta le-a purtat, din altruism și respect. Oricui are nevoie, dar mai bine celor săraci, ca semn de compasiune.
De ce e atat de importanta rugăciunea de 40 de zile de la moarte?
Rugăciunea de 40 de zile de la moarte este considerată importantă deoarece, potrivit tradiției ortodoxe, acum se prezinta decedatul la judecata particulară. Prin rugăciune, credincioșii intervin în favoarea sufletului, cerând iertare pentru păcatele comise și odihnă veșnică în Împărăția Cerurilor.
Rugăciunile continuă și după aceasta slujba de pomenire, lucru necesar deoarece cel decedat are nevoie în continuare. Toti avem pana la urma nevoie de rugăciune, in viata sau nu. Ne mai aduce si alinare, știind că cei dragi au intrat în viața veșnică.
Concluzie
Pomenirea mortilor la patruzeci de zile de la înmormântare este o tradiție importantă în religia ortodoxa românească. Acest ritual este realizat pentru a onora memoria celor decedați și pentru a-i ajuta să treacă în lumea celor drepti.
În timpul acestui ritual, se rostesc rugăciuni speciale și se aprind lumânări pentru a-i ajuta pe cei decedați să găsească calea către Dumnezeu.
Se crede că această perioadă de la moarte pana acum este crucială pentru sufletul celui decedat, iar rugăciunile pot ajuta la eliberarea lui din lumea noastră și la trecerea într-o lume mai bună.
Parastasul de 40 de zile este o tradiție importantă în multe familii românești fiind considerat si un mijloc de comuniune și împăcare cu cei plecati.
În concluzie, aceasta ceremonie este un ritual important în cultura românească și are o semnificație profundă pentru cei care îl practică. Fiind un mod prin care onoram memoria celor dragi și ii ajutam să treacă în lumea celor drepti in pace si cu binecuvântarea celor vii.











